Cabinet de Expertiză Tehnică Scurtu Ioan-Cosmin 0784 00 55 33

Acasă/Contracte FIDIC

Domeniu de expertiză

Contracte FIDIC

Termene, revendicări, cantități și lucrări suplimentare

Într-un litigiu dintr-un contract de lucrări, expertiza tehnică reconstituie faptele: ce s-a întâmplat pe șantier și când, cât au întârziat lucrările și din ce cauză, ce s-a executat efectiv și ce a fost lucrare suplimentară. Interpretarea contractului și soluția rămân ale instanței sau ale tribunalului arbitral.

Celula unui depozit de deșeuri în construcție, cu apă pe stratul de bază și taluzuri înierbate
Celula depozitului de la Lupac, unde volumul real al săpăturii a depășit cu 75 % volumul din proiectStudiul de caz ↓

Domeniul

Ce analizează expertiza într-un litigiu FIDIC

Dosarele au adesea mii de pagini. Le parcurgem eveniment cu eveniment și legăm fiecare document de programul de execuție.

Sub-clauza 8.4

Termene și întârzieri

Cauzele întârzierilor, durata fiecăreia pe programul de execuție aprobat și efectul asupra drumului critic, inclusiv când mai multe evenimente se suprapun.

Sub-clauza 20.1

Revendicări și notificări

Cronologia fiecărei revendicări, de la prima notificare la determinarea Inginerului, și respectarea termenului de 28 de zile, ținând seama de caracterul continuu al unor evenimente.

Clauzele 12 și 13

Cantități și lucrări suplimentare

Măsurarea lucrărilor executate, comparația cu proiectul și cu listele de cantități, încadrarea lucrărilor suplimentare și a variațiilor dispuse.

Sub-clauza 4.12

Teren, proiect și autorizații

Condițiile de teren neprevăzute, concordanța proiectului cu amplasamentul, dispozițiile de șantier, avizele și autorizațiile de construire.

Numerotarea clauzelor este cea din condițiile FIDIC, Cartea Roșie, ediția 1999.

Obiective frecvente

  • Ce evenimente au întârziat lucrările și cu câte zile?
  • Au fost notificate revendicările în termenul prevăzut de contract?
  • Erau îndeplinite condițiile pentru recepția la terminarea lucrărilor?
  • Ce cantități de lucrări au fost executate efectiv?
  • Erau necesare lucrările suplimentare și cum au fost dispuse?
Analiza întârzierilor pe programul de execuțieExemplu ilustrativ

Desenul continuă spre dreapta →

Program de execuție: lucrări planificate și realizate, cu evenimentele de întârziereExemplu ilustrativ cu șase activități. Termenul inițial este de 18 luni, iar lucrările se termină în luna 25. Patru evenimente produc întârzieri de 3, 8, 3 și 4 luni, în total 18 luni, dar terminarea se decalează doar cu 7 luni, pentru că numai evenimentele 1 și 4 se află pe drumul critic.06121824luni de la ordinul de începereTerasamente1Rețele și drenaje2Structuri din betonDrum de acces3Echipamente tehnologice4Probe și recepție+7 lunitermen inițial: luna 18terminare: luna 25
  • planificat
  • realizat
  • realizat, pe drumul critic
  • eveniment
  • termen inițial
  1. 1 condiții de teren neprevăzute +3 luni
  2. 2 modificarea traseului rețelelor +8 luni
  3. 3 aviz emis cu întârziere +3 luni
  4. 4 aprobarea echipamentelor +4 luni

Evenimentele însumează 18 luni, dar terminarea se decalează cu 7. Contează numai întârzierile de pe drumul critic, iar evenimentele care se suprapun nu se adună.

Documentele pe care le analizăm

  • contractul, cu condițiile generale și speciale, și anexele lui
  • programul de execuție aprobat și actualizările lui
  • corespondența cu Inginerul, notificările și determinările
  • jurnalele de șantier și rapoartele lunare de progres
  • dispozițiile de șantier și instrucțiunile Inginerului
  • procesele-verbale de lucrări ascunse și de recepție
  • situațiile de lucrări și certificatele de plată
  • studiile geotehnice, avizele și autorizațiile

Expertul

Dr. ing. Ioan-Cosmin Scurtu

Inginer constructor cu doctorat în geotehnică, expert tehnic judiciar din 2015. Lucrează în specializările rezistență și stabilitate, materiale de construcții și geologie, în expertize dispuse de instanțe din toată țara și în expertize extrajudiciare.

A absolvit Facultatea de Construcții și Instalații a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, unde a urmat și masterul de Reabilitarea și creșterea siguranței construcțiilor, apoi doctoratul. Înainte de expertiză a lucrat în proiectarea de structuri și pe șantier.

În litigiile din contractele de lucrări a analizat dosare de mii de pagini, cu revendicări de termen și de cost, la depozite de deșeuri și la rețele de apă și canalizare, ca expert numit de instanță, în arbitraj sau ca expert consilier ales de o parte. Pregătirea în geotehnică ajută la evenimentele legate de teren: izvoare neidentificate în studiul geotehnic, alunecări, volume de terasamente.

Dr. ing. Ioan-Cosmin Scurtu
Titlu
Doctor inginer
Doctorat
Geotehnică și fundații de adâncime, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași
Stagiu
Cercetare la University of Dundee, Scoția (2012)
Master
Reabilitarea și creșterea siguranței construcțiilor
Expert judiciar
Rezistență și stabilitate și materiale de construcții din 2015, geologie din 2019

Lucrări publicate (selecție)

  • 2012„Prediction of Drilling Torque for Full Displacement Pile Construction in Loose Soil Using Neural Networks”Buletinul Institutului Politehnic din Iași, secția Construcții. Arhitectură
  • 2012„Analiză comparativă între interpretarea analitică, analiza cu element finit și rezultatele experimentale, pentru compresibilitatea piloților încastrați în marna de Bahlui”A XII-a Conferință Națională de Geotehnică și Fundații, Iași
  • 2012„Sisteme de etanșare a depozitelor de deșeuri menajere”Simpozionul național „Creații universitare 2012”, Iași
  • 2011„Effect of Soil Flexibility on Storey Buildings Consisting of Reinforced Concrete Frames”9th International Conference on New Trends in Statics and Dynamics of Buildings, Bratislava

Pentru toate domeniile

Ce lucrări efectuează cabinetul

  • Instanțe

    Expertize tehnice judiciare

    Rapoarte de expertiză în cauze civile sau penale privind lucrări de construcții, structura de rezistență, materialele folosite și modul de execuție.

  • Persoane fizice și firme

    Expertize tehnice extrajudiciare

    Expertize la cererea persoanelor fizice sau juridice, în afara unui dosar, pentru lămurirea unei situații tehnice sau a unui litigiu posibil.

  • Structură

    Rezistență și stabilitate

    Evaluarea comportării structurale a clădirilor și a elementelor de construcție, cu identificarea neconformităților.

  • Degradări

    Constatări tehnice

    Constatări privind fisuri, tasări, infiltrații și alte degradări ale construcțiilor, cu documentare foto și concluzii tehnice.

  • Părți în litigiu

    Expert-consilier

    Asistență de specialitate pentru una dintre părți în expertizele judiciare care privesc lucrări sau construcții.

  • Seismic

    Evaluarea gradului de afectare seismică

    Evaluarea afectării unei clădiri și încadrarea în clasa de risc seismic, cu recomandări tehnice de intervenție.

Cum lucrăm

Cum se desfășoară o expertiză

Expertiza judiciară

Dispusă de instanță

  1. 1

    Numirea

    Instanța desemnează expertul prin încheiere și stabilește obiectivele expertizei.

  2. 2

    Durata și costul

    Transmitem instanței o estimare a duratei și a costului, în funcție de obiective și de investigațiile necesare.

  3. 3

    Studiul dosarului

    Analizăm actele din dosar: contracte, proiecte, procese-verbale, fotografii, corespondența dintre părți.

  4. 4

    Cercetarea la fața locului

    Părțile și experții consilieri sunt convocați în scris. La fața locului facem constatări și măsurători, iar când este nevoie, sondaje, foraje sau prelevări de probe.

  5. 5

    Raportul de expertiză

    Răspundem punctual fiecărui obiectiv. Raportul se depune la dosar și se comunică părților, cu semnătură electronică calificată.

  6. 6

    Obiecțiunile

    Dacă părțile formulează obiecțiuni la raport, răspundem în scris la fiecare dintre ele.

Expertiza extrajudiciară

Solicitată direct

Se solicită în afara unui proces, de persoane fizice, asociații de proprietari, firme sau instituții. Este utilă pentru a afla cauza unei probleme înainte de a decide ce urmează: o reparație, o discuție cu constructorul sau o acțiune în instanță.

Ce ne trimiteți la început

  • o descriere scurtă a problemei și de când a apărut
  • câteva fotografii de ansamblu și de detaliu
  • adresa construcției
  • documentele pe care le aveți: contract, proiect, procese-verbale

Studii de caz

Studii de caz din contracte FIDIC

Descrierile prezintă problemele tehnice și concluziile expertizei. Nu menționează părțile, numărul dosarului, sumele în discuție sau soluția instanței. Rolul diferă de la un dosar la altul: expert numit de instanță, expert în arbitraj sau expert consilier ales de una dintre părți.

Expert consilier · Tribunalul București2025–2026

Rețelele de apă și canalizare din Drăgășani și Bălcești, județul Vâlcea

Două contracte de lucrări pentru extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată, cu finanțare publică și condiții FIDIC Cartea Roșie, aplicate conform HG 1405/2010. Termenele, prelungite prin acte adiționale până în noiembrie 2015, au fost depășite, iar recepțiile s-au făcut în octombrie 2016 și în aprilie 2017. Expertiza a fost întocmită de expertul numit de instanță împreună cu un expert consilier ales de una dintre părți, rol în care a lucrat cabinetul.

Ce a stabilit expertiza

Fiecare motiv invocat pentru prelungirea termenelor a fost analizat separat. Lipsa dispozițiilor de șantier, perioada de după notificările de reziliere, condițiile de teren și meteo și lucrările invocate ca suplimentare nu au justificat zile în plus. Etapizarea lucrărilor convenită la primăria din Drăgășani, din cauza modernizării unui bulevard, a fost însă o imposibilitate de finalizare independentă de antreprenor: 222 de zile, pentru ambele contracte. Ce s-a executat după termene au fost lucrări restante, remedieri și documentație, nu lucrări suplimentare.

Pagina lucrării, cu cronologia și concluziile pe obiective →
Prelungirea termenelor, pe motive invocate
Lipsa dispozițiilor de șantier0 zile
Suprapunerea cu modernizarea unui bulevard222 de zile
Perioada de după notificările de reziliere0 zile
Condiții fizice imprevizibile și meteo0 zile
Lucrări suplimentare cerute de beneficiar0 zile

Prelungirea de 222 de zile se aplică ambelor contracte; celelalte motive nu au justificat zile în plus.

Contracte
FIDIC, Cartea Roșie, HG 1405/2010
Termene contractuale
11.11.2015 și 27.11.2015
Prelungire justificată
222 de zile, ambele contracte
Recepția la terminare
14.10.2016 și 21.04.2017
Expertiză judiciară · Tribunalul Suceava2018–2019

Depozitul ecologic Pojorâta, județul Suceava

Prima celulă a noului depozit de deșeuri al județului, construită pe un versant montan la circa 1.100 m altitudine, lângă izvoarele râului Moldova, după condițiile FIDIC Cartea Roșie 1999, cu 18 luni de execuție. Antreprenorul a cerut prelungirea termenului și costuri suplimentare pentru șase evenimente: un depozit vechi de deșeuri pe traseul canalului-cascadă, izvoare neidentificate în studiul geotehnic, avize întârziate de la CFR și CNADNR, respingerea balastului propus și aprobarea unui subcontractor.

Ce a stabilit expertiza

Expertiza a reconstituit cronologia fiecărui eveniment din peste 5.000 de pagini de documente și a verificat notificările față de sub-clauza 20.1. Durata întârzierilor a fost stabilită pe evenimente, de la 52 la 447 de zile, iar întârzierea totală a proiectului, de 541 de zile, a fost dată de evenimentul cu efectul cel mai lung asupra drumului critic, deoarece activitățile s-au suprapus. Unele notificări au depășit termenul de 28 de zile, dar evenimentele au avut caracter continuu, iar notificările trebuie apreciate în acest context.

Pagina lucrării, cu 3 fotografii și cronologie →
Sistemul de etanșare a bazei
Sistemul de etanșare a bazei depozitului, de sus în jos: strat de protecție din deșeuri din construcții, geotextil de separație, strat drenant din pietriș 16–32 mm, geotextil de protecție de 1.200 g/m², geomembrană HDPE de 2 mm, strat mineral de etanșare de 0,5 m, teren de fundare. protecție: deșeuri din construcții geotextil de separație drenaj levigat: pietriș 16–32 mm geotextil de protecție, 1.200 g/m² geomembrană HDPE, 2 mm strat mineral de etanșare, 0,5 m teren de fundare

Grosimile straturilor nu sunt reprezentate la scară.

Contract
FIDIC, Cartea Roșie 1999
Celula 1
circa 275 × 150 m
Evenimente
6, analizate separat
Documente
peste 5.000 de pagini
Expertiză judiciară · Tribunalul Caraș-Severin2018–2019

Centrul de management integrat al deșeurilor Lupac, Caraș-Severin

Centrul de lângă Reșița reunește depozitul de deșeuri, cu etanșarea celulei, tratarea levigatului prin osmoză inversă, captarea biogazului și drumurile, cu stația de sortare și instalația de tratare mecano-biologică. Contractul a combinat Cartea Roșie și Cartea Galbenă FIDIC, iar împărțirea lucrărilor între cele două regimuri a contat în mai multe obiective.

Ce a stabilit expertiza

Expertiza a analizat prelungirile de termen și lucrările suplimentare: racordarea la rețeaua de medie tensiune, aprobarea echipamentelor de tratare a levigatului, întârzierile în aprobarea detaliilor de execuție, alunecarea de teren de pe un drum interior și volumul real al terasamentelor. Săpătura, calculată pe secțiuni transversale la 20 m între terenul din proiect și ridicarea topografică din 2018, a rezultat de 221.870 m³, față de 126.924 m³ în proiect. Expertul a răspuns apoi la 35 de obiecțiuni ale părților.

Pagina lucrării, cu 8 fotografii și cronologie →
Volumul săpăturii din depozit
Prevăzut în proiect126.924 m³
Stabilit din ridicarea topografică221.870 m³

Diferență: 94.946 m³, adică cu 75 % mai mult decât în proiect.

Contract
FIDIC, Cartea Roșie și Cartea Galbenă
Ridicare topo
circa 4,4 ha, peste 500 de puncte
Levigat
osmoză inversă, 170 m³/zi
Obiecțiuni
35, fiecare cu răspuns separat
Expertiză în arbitraj · litigiu contractual2019

Rețeaua de canalizare Tudora și Vorona, județul Botoșani

Extinderea rețelei de canalizare în două comune, cu 32 de stații de pompare, într-un proiect cu finanțare europeană și contract FIDIC pentru lucrări proiectate de beneficiar, cu durata de 18 luni. Traseele și cotele din proiect s-au dovedit necorelate cu terenul, mai ales din cauza unor rețele de apă executate după întocmirea proiectului, iar execuția s-a blocat.

Ce a stabilit expertiza

Expertiza, dispusă de tribunalul arbitral, a constatat că proiectul nu corespundea realității din teren, iar dispozițiile de șantier prin care fusese corectat nu respectau prevederile legale privind modificarea proiectelor autorizate. După 4 februarie 2017 nu a mai existat o autorizație de construire valabilă pentru lucrările de bază. Din cele 14 dispoziții de șantier, 6 au fost executate și încasate. Continuarea lucrărilor cerea reproiectare, cu noi avize și autorizații.

Pagina lucrării, cu 8 fotografii și cronologie →
Curs de apă și versanți în dreptul unei traversăriTraversare de pârâu cu parapet de betonDrum pietruit cu podeț peste șanț
Contract
FIDIC, proiectare a beneficiarului
Durată contractuală
18 luni
Stații de pompare
32
Dispoziții de șantier
14 emise, 6 executate

Contact

Date de contact

CabinetCabinet de Expertiză Tehnică Scurtu Ioan-Cosmin
Expertdr. ing. Scurtu Ioan-Cosmin
CalitateExpert tehnic judiciar
Telefon
E-mail sau spet.scurtu@gmail.com
Adresă de corespondențăCăsuța Poștală nr. 1, Oficiul Poștal Tomești, județul Iași
SpecializăriRezistență și stabilitate CCIA · Materiale de construcții · Geologie

Pentru o expertiză dispusă de instanță, menționați numărul dosarului, instanța și termenul de judecată.

Pentru o expertiză extrajudiciară, descrieți pe scurt problema și atașați câteva fotografii.

Corespondența scrisă se trimite la căsuța poștală de mai sus.